Tiriac construieste la Madrid un nou Taj Mahal

INOVATOR Primul multimiliardar român în euro vrea sa uimeasca lumea cu un proiect cultural si sportiv fara egal. Acesta va fi gata în 2009.

La 68 de ani, recent împliniti, influentul om român de afaceri, cu domiciul stabil atât la Monaco, cât si la Bucuresti, a vorbit pentru ProSport despre cele mai recente proiecte de afaceri, dar si despre viata de zi cu zi si provocarile acesteia.

Cu ce se mai ocupa primul miliardar român în euro?

Inca nu stiu cum se prepara o vedeta. Nu cunosc asemenea detalii, nici nu-mi propun sa le aflu. Nici socotelile nu mi le-am facut, ca sa vad cum stau cu finantele. Ii las pe altii sa le faca! Atunci când am sa decid sa le fac, am sa anunt. In alta ordine de idei, acum lucrez la propriul meu Taj Mahal...

Cum adica?

Asa l-am numit eu. Se va ridica la Madrid, iar arhitectul este cel care a construit si Centrul Pompidou din Paris, Dominique Perrault. Spaniolii o numesc deja "Casa magica". Este vorba despre un complex polivalent ce va include o arena de 20.000 de locuri, cu acoperis retractabil, dar si alte trei arene cu 14.000, 4.000 si, respectiv, 2.000 de locuri. Alte sase terenuri acoperite de 1.000 de locuri îsi vor astepta curând spectatorii. Vor exista însa si 16 terenuri descoperite. E vorba despre un complex multifunctional cum nu stiu sa existe altundeva în lume la ora actuala. Ca sa fac o paranteza, pot spune ca Bucurestiul a ramas probabil singura capitala europeana fara o Sala Polivalenta moderna. Inteleg ca exista niste proiecte si-i doresc primarului Adriean Videanu sa gaseasca acel parteneriat public/privat în urma caruia sa avem de profitat cu totii. Revenind la "Casa magica". E gândita ca 250 de zile pe an sa poata gazdui spectacole sau manifestari sportive, astfel încât sa-si dovedeasca utilitatea. Ea va putea organiza si meciuri de hochei pe gheata, dar si meciuri de handbal, baschet, volei, gale de box si multe altele. Pentru nasterea acestui proiect am facut un excelent contract cu primaria din Madrid, care a dat dovada nu doar de seriozitate, dar si de o rapiditate iesita din comun. Intregul proiect va costa 200-250 de milioane de euro. De la 1 ianuarie 2009, când e prevazuta finalizarea complexului, aici va avea loc Mastersul Madridului, evenimentul social primordial al capitalei Spaniei. Anul nu e ales întâmplator, fiindca tot atunci se schimba si datele din calendarul ATP.

[b]De ce nu construiti dumneavoastra o Polivalenta în Bucuresti?[/b]

Nu mai am timp sa fac o asemenea investitie în Bucuresti. Nu vedeti, când stiu ca nu stiu sa conduc o anume afacere, apelez la altcineva. Asa am facut cu firmele mele de masini sau cu banca ori cu serviciile aviatice. Trebuie sa mai spun însa ca la Madrid se construieste cel mai repede în acest moment, comparativ cu oricare alt loc. E o atmosfera propice muncii, investitiilor, si toata lumea profita de asta. Intr-un fel, Madridul are ceva în comun cu Bucurestii. In cei 30 de ani scursi de la integrarea în comunitatea europeana, Spania în general a asimilat milioane de euro. Daca vom sti sa învatam aceeasi lectie, vom avea numai de câstigat.


bine ca nu lo facut in UNGARIA !.....

No comments: